Ghita Munteanu: „Fiecare are destinul lui, lasat de Dumnezeu”

Preluat de pe www.etno.ro

Chipes, mândru, seducator, inzestrat cu o voce deosebita, a facut ravagii printre inimile sensibile si este, de mult timp, „taxat” drept unul dintre cei mai buni interpreti.

Astazi , Ghita Munteanu ne vorbeste despre muzica si viata, cum le traieste el, in felul lui. Reporter: Stiu ca, pentru tine, muzica inseamna viata. Viata ca putere magica. Mi-ai spus ca, fara mama ta, n-ai fi fost nimic din ceea ce esti astazi. Ghita Munteanu: Am fost un copil foarte dorit, pentru ca mama a facut tratament foarte mult timp ca sa ma aiba. E greu sa spun ce simt pentru mama. Ea era cea care-mi lua apararea in fata tatei, care era foarte sever. Când venea tata acasa, trebuia sa fie lectia invatata, pentru ca ma asculta. La 5 ani stiam deja tabla inmultirii. In familia mea, orice lucru era binecuvântat de Dumnezeu. La noi, toats lumea cânta. Mama avea o voce de inger, iar tata era in corul "Unio", cu care a colindat toata tara. Asa ca am avut de la cine sa mostenesc talentul... . R: Tot mama a fost cea care, seara de seara, ingenunchea odata cu tine, invatându-te ca iubirea de Dumnezeu este izvor de credinta! GM: Mama il iubea atât de mult pe Dumnezeu, ca eu, om simplu, n-as putea sa va povestesc. Pot sa va spun doar ca mama mi l-a adus pe Dumnezeu aproape. Poate ca acesta a fost si motivul pentru care parintii mei au ales sa plece impreuna la cele vesnice. Cred ca s-au iubit prea mult si i-a iubit prea tare Dumnezeu. Erau nascuti in acelasi an si au murit in acelasi an. Au suferit mult si e greu de spus durerea pe care am simtit-o in acele momente. In martie 2005, am fost cu mama la spital si, când am aflat ce are, am incremenit. Au venit apoi operatiile, iar in octombrie s-a imbolnavit si tata. Desi au trecut atâtia ani, nici acum nu pot uita gustul portocalelor si bananelor pe care mi le aducea mama, dar mai ales al ciocolatei din care ne dadea sa gustam doar duminica. Tot atunci primeam câte o sticla de Pepsi si bani, ca sa ne luam o inghetata. Asta, daca erai cuminte. Cu toate greutatile pe care le-am avut, copilaria mea a fost mereu o sarbatoare. Tot de la mama am invatat cum sa-ti faci, dar mai ales sa-ti pastrezi, o familie fericita. R: Traiesti acum propria poveste de dragoste.  Sotia e sufletul tau pereche? GM: Este mai mult decât atât. Anabel, sotia mea, e ingerul meu pazitor. Dupa 13 ani de casatorie, in fiecare zi, imi dau seama cât de minunata este. Am cunoscut-o prima data când aveam vreo 13 ani, iar ea cam 9 ani. Apoi ne-am reintâlnit. Când eram in armata, mi s-a aprins beculetul. Eram in permisie si am fost la o nunta. Anabel avea atunci doar 16 ani. In aprilie 1996, ne-am casatorit, iar in august, acelasi an, ea si-a serbat majoratul. Si multumesc lui Dumnezeu ca am asa o nevasta. E foarte greu sa stai lânga cineva care e artist. Eu stau acasa doua zile, iar restul tot pe drumuri. Pentru mine, familia e un lucru sfânt. La inceput eram orgoliosi, chiar obraznici uneori, dar, din 2002, ne-am intors cu dragoste unul la celalalt. Acasa ma regasesc, iar familia este, pentru mine, cel mai important lucru. Dar sunt si un rasfatat al soartei. Daca in copilarie o ajutam pe mama la bucatarie, spalam pahare, covoare, geamuri, acum le face sotia mea pe toate. N-am mai gatit din timpul armatei, când am fost bucatar. R: Din dragostea aceasta, s-au  nascut doi copii,  George si Georgiana Cornelia... GM: Copiii sunt cele mai mari realizari ale mele si nimic nu se poate compara cu zâmbetul lor. Sunt un dar de la Dumnezeu si doar pentru ei traiesc. Orice probleme as avea in viata, când imi vad copiii, toate acestea dispar ca prin farmec. Micuta Georgiana imi da putere sa merg mai departe si una dintre marile mele dorinte este ca fiica mea sa-mi calce pe urme. Daca ar fi sa aleg intre cariera si familie, intotdeauna ai mei vor fi pe primul loc in viata mea. R: Esti un om implinit, Ghita Munteanu? GM: Sunt un om implinit, care a reusit in viata tot ce si-a propus. Nu sunt o vedeta, ci doar un om obisnuit. Stiu sa vorbesc si cu un cioban, si cu un director, si-i respect pe cei cu carte. Am ajuns aici pentru ca am avut locul meu lasat de Dumnezeu pe pamânt si n-am invidiat pe nimeni. Fiecare are destinul lui, lasat de Dumnezeu